Noul Porsche Cayenne Turbo este aici. Ce noutăți aduce și cât costă

Noul Porsche Cayenne Turbo este aici. Ce noutăți aduce și cât costă

Noul Porsche Cayenne Turbo este aici. Lansat cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt, noul SUV al nemților face revoluție în această categorie.

 

Noul Cayenne Turbo completează gama Porsche, aducând o putere de invidiat: 550 de cai putere și 770 Nm. Totul – grație motorizării V8 de 4.0 de litri cuplate la o transmisie automată Tiptronic S, cu 8 rapoarte. SUV-ul este capabil să accelereze de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 4.1 secunde, în vreme ce viteza maximă pe care o poate atinge este de 286 de km/h.

 

Acestea nu sunt însă singurele performanțe și noutăți tehnice cu care Noul Cayenne Turbo se poate lăuda. Potrivit celor de la Porsche, SUV-ul oferă celor de la bord precizia unei mașini sport, confortul unei limuzine și capacități onorabile în afara șoselelor. Performanțele sunt posibile cu ajutorul suspensiei pneumatice, a sistemului de bare stabilizatoare active și a direcției integrale.

 

Peste toate, SUV-ul este echipat cu un eleron adaptiv care îmbunătățește comportamentul mașinii atât la viteză, cât și pe frânare.

 

Dacă ți-a căzut cu tronc modelul, e bine să știi că poate fi deja comandat. Trebuie doar să ai puși deoparte peste 138.850 de euro, cât este prețul de pornire în Germania. 

Comentarii (0)
Lasă-ne și tu un comentariu